Ajutor satelor de munte
2 dintre familiile ajutate au avut casele distruse de incendii.

Recent, am realizat un proiect în satele de munte, ajutând comunitățile izolate și, în special, pe cei mai în vârstă care au suferit mult din cauza unor incendii.
Un drum lung, dar cu o misiune importantă
Pe data de 4 iunie 2024, voluntarii noștri de la Hintermann Charity au plecat de acasă la ora 11 pentru a aduce sprijin celor din satele izolate.
A fost un drum lung și obositor, de aproximativ 500 de kilometri, parcurs în 10 ore, incluzând drumuri pietruite și neamenajate.
Proiectul nostru a fost susținut de Auchan și Panfood, care ne-au donat pachete alimentare și produse de curățenie.
Pachetele au inclus:
Produse alimentare
- făină, mălai, zahăr
- conserve, borcane
- orez, macaroane, supă instant
- biscuiți Lica, turtă dulce
Produse de curățenie:
- detergenți, geluri de duș
- periuțe de dinți
- hârtie igienică
Povestiri emoționante și recunoștință
Am întâlnit familii a căror case au fost distruse de flăcări, lăsându-le fără adăpost.
Prima familie a reușit, cu ajutorul copiilor, să reconstruiască jumătate de casă, dar a doua familie, formată din persoane în vârstă de peste 80 de ani, nu a avut resursele necesare pentru a se reface.
"Vă mulțumim că ați ajuns până aici la noi unde nu ajunge nimeni," ne-a spus doamna Marioara, una dintre persoanele pe care le-am ajutat, cu lacrimi în ochi.
Întâmplări pe drumurile de țară
Pe drum, am fost nevoiți să ocolim lucrări și ne-am trezit pe drumuri pietruite și pustii, unde nu am întâlnit pe nimeni timp de kilometri întregi.
În cele din urmă, am ajuns într-un cătun pe vârful dealurilor, cu case răsfirate.
Acolo, am văzut haine de copii puse la uscat și am întâlnit o tânără mamă cu un copil de un an și jumătate, al cărei soț muncea departe de casă.
I-am oferit un pachet alimentar, iar reacția ei a fost de profundă emoție și recunoștință.
Această întâlnire ne-a arătat cât de mare este nevoia de ajutor în aceste comunități izolate.
Impact și mulțumiri
Prezența noastră a adus zâmbete și speranță în viețile celor din satele de munte.
Mulțumim din suflet sponsorilor noștri, Auchan și Panfood, pentru sprijinul lor generos, care a făcut posibil acest proiect.
Vă îndemnăm să donați orice puteți si să urmăriți activitatea noastră, care va aduce un nou început familiilor aflate în nevoie.